Sâmbătă, 11 ianuarie 2025. Verific de două ori mânerul portierei pentru a mă asigura că am închis maşina. “Oare unde mi-am pus căştile?” Caut în grabă în toate buzunarele gecii, protejându-mi mâinile de gerul înăsprit al dimineţii. Hans Zimmer, Radiohead sau Frank Ocean? Sunt minute bune de mers pe jos şi trebuie să aleg cu înţelepciune coloana sonoră ce mă va purta până la sala de curs.
Mă uit în sus şi văd cum soarele îşi face loc hotărât între norii cenuşii şi ruinele platformei IMGB: “Pare că o să fie vreme frumoasă azi”. Am învăţat să citesc semnele cerului încă din copilărie, în drumul meu înapoi şi spre şcoală. Monocromia norilor, bătaia vântului, cântecul, absenţa sau viteza de zbor a păsărilor – toate mă ajutau să preconizez din timp dacă va ploua, însă rareori foloseam asta spre avantajul meu. Umbrela rămânea de cele mai multe dăţi suspendată în cuierul casei părinteşti. Pentru că, încă de mică, am înţeles că e mai bine să călătoreşti fără greutăţi, chiar şi sub iminenţa ploii.
Murmurul graurilor. Gândul că sunt singura persoană care mai face analiză pe textul lăsat de dârele avioanelor îmi e pecetluit de un fenomen pe cât de rar întâlnit, pe atâta de frumos: Un stol imens de păsări se sincronizează într-un dans ritualic, însă nu în jurul focului, ci în văzduh. Cum ar zice Labiş “dansează sălbatice, satanice jocuri”, doar ca jocurile se petrec în cer şi-s mai degrabă “dumnezeieşti”.
Dau repede o căutare pe Google şi aflu ca acest ritual poartă numele de “murmur” şi e specific graurilor. Şoptesc cu voce joasă şi umplu aerul rece cu respiraţia mea caldă: “Murmurul graurilor. Ce poezie!” Citesc cu repeziciune şi aflu că ritualul are loc fie la răsărit, fie la apus, cu scopul de a socializa, de a se proteja de pericole şi de a-şi tine reciproc de cald. Cum de ştiu graurii să zboare în sincron, învârtindu-se ameţitor la aceeaşi viteza şi mai ales în aceeaşi direcţie? Şi cum de nu am mai văzut eu murmurul lor până acum?
Odată ajunsă în sală, îmi sare în ochi coperta viu colorată a caietului cumpărat cu o jumătate de an în urmă. Ah, apropo de jocurile satanice, am şi uitat că agenda asta avea pe ea o pasăre Phoenix! Ce inspirată mi s-a părut alegerea la momentul acela! Mi-am zis că o să fie perfectă pentru a simboliza propriul catharsis dobândit alături de familia mea extinsă de la formarea în psihoterapie. Deschid şi citesc cuvintele de-o şchioapă: nu era un Phoenix obişnuit, ci o Pasăre a Focului, supranumită şi Pasărea Fericirii, designul fiind inspirat dintr-o poveste din folclorul rusesc. Un vânător îi sculptează fiului său bolnav o pasăre de lemn pe care i-o leagă deasupra patului. În mod miraculous, pasărea prinde viaţă şi băieţelul se întremează instant, exclamând: Iată Soarele!
Dansând cu Pluto. Murmurul graurilor şi povestea Păsării Fericirii m-au dus cu gândul la Pluto, planeta morţii şi a renaşterii, planeta catharsisului, a regenerării, a profunzimii, a umbrei şi a puterii interioare. De anul trecut, din 19 noiembrie, Pluto a intrat in Vărsător, zodia astrologiei, a astronomiei, a ştiinţei, a inovaţiei şi progresului, a prietenei, a maselor şi a inconştientului colectiv. E pentru prima oară, de când a fost descoperită, când intra în Vărsător şi urmează să poposească în această zodie până in 2044, moment în care Pluto îşi va face ingresul final în Peşti.
Din punct de vedere karmic, Pluto joacă un rol extrem de important, fiind punct de sublimare al karmei de agresivitate. În cazul meu, până la vârsta de 12 ani, în afara fracturii menţionate, am suferit mai multe accidentări la piciorul stâng. 24 de ani mai târziu, la modulul de astrologie karmică, aveam să aflu că decizia de a mă înscrie la cursul de dans sportiv de la Clubul Copiilor a oprit seria misterioasă de accidentări. Îmi amintesc cum repetam paşii acasă şi cum vecina de la parter, tanti Geta (şi ea alături de stele acum), bătea în calorifer, sperând că am să mă las păgubaşă. Nu m-am lăsat.
De la 12 ani, sublim karma de agresivitate prin Pluto în casa XII. De la 12 ani, nu e zi de la Dumnezeu în care să nu dansez. O altfel de emisiune, dar una la care nu se uită nimeni: Dansez pentru karma. Dansez pentru mine. Doar că eu nu dansez singură, dansez cu Pluto. Şi cu cât dansez mai mult, cu atât visez mai mult şi-mi proiectez că sunt pe rând o cadână într-un harem turcesc, o ţigancă în lumina focului, un sufit rotindu-se la nesfârşit pe “Dansul sufletului”, o pasăre Phoenix ce renaşte din propria cenuşă, (şi înapoi acasă) un copil care îşi dansează tristeţea pe o morna a Cesariei Evora.
Cu mult înainte de a şti ce-i aia karmă de agresivitate şi ce-i aia sublimare, eu mă eliberam prin dans. Uneori îmi dansam tristeţea, alteori îmi dansam furia şi-mi imaginam cum ar arăta lumea dacă ne-am dansa cu toţii frica, furia şi tristeţea.
Plutocraţie. Pluto in Vărsător ne va aduce în următorii 20 ani mari transformări la nivelul inconştientului colectiv prin acceptarea şi integrarea umbrei, prin progres şi inovaţii tehnologice, prin reforme sociale în educaţie, sănătate şi economie. Sextilul cu Neptun în Berbec (din 31 martie) şi apoi cu Saturn în aceeaşi zodie (începând cu 25 mai) ne va impulsiona să ne ascultăm intuiţia nativă, să ne aratăm în toată autenticitatea, să îndrăznim să visăm, să ne aducem imaginaţia în concret, să folosim cu responsabilitate inteligenţa artificială, sublimând furia colectivă şi agresivitatea şi canalizând aceasta energie într-un nou început. Un restart al creatorilor şi al plutocratilor ce îşi asumă umbra şi o transmută pentru binele colectiv. Începând cu 7 iulie, trigonul cu Uranus in Gemeni va stimula gândirea vizionară şi va accelera inovaţia şi evolutiile tehnologice (în special în zona IT şi Telecom).
Aidoma lui Pluto, termenul de plutocraţie e aproape întotdeauna utilizat într-un sens peiorativ. Plutocraţia, cunoscută şi sub numele de plutonomie sau plutarhie, e o formă de conducere (din umbră) a societăţii de către cei bogaţi, cei influenţi, cei cu avere. Dar dacă ne-am schimba percepţia asupra ceea ce înseamnă bogăţie şi ne-am concentra pe adevărata avere, cum ar arăta transformarea la nivel colectiv?
Un cerc ce îşi recunoaşte atât umbra, cât şi lumina. O societate în care am fora cu toţii în sufletele noastre până am da de utopie. O companie în care disocierea şi reprimarea se înlocuiesc prin conţinerea emoţiilor. Un anturaj în care posesivitatea, gelozia şi invidia se preschimbă în prietenie şi fraternitate. O comunitate in care ruşinea se transformă în iubire de oameni şi umanitarism. O obşte în care frica e doar primul pas spre curaj, originalitate şi libertate de exprimare. O reţea în care omul îşi foloseşte intuiţia nativă pentru a hrăni cu responsabilitate inteligenţa artificială. O cocreaţie a liberului-arbitru. O lume ce-şi sublimă karma de agresivitate dansând cu Pluto pe Pământ. Şi noi toţi am fi precum graurii, pictând cerul la răsărit şi la apus, ținându-ne de cald şi ferindu-ne unii pe alţii de pericole. Ne-am umple veşnic de divin golindu-ne de vechiul sine.