Egregorul doliului. Luna octombrie vine cu foarte multă energie scorpionică. Venus își continuă parcursul în Scorpion, pregătindu-se să staţioneze şi să retrogradeze de pe 3 octombrie. Din 16 octombrie, i se alătură şi Mercur, care îşi face ingresul în semn, pentru ca pe 23 octombrie Soarele să intre şi el, la rândul lui, în Scorpion. Punctul culminant vine pe 26 octombrie, când Soarele şi Luna vor face opoziție dând naștere unei Luni Pline în Taur, la 2° 45′. Şi pentru că tot luna aceasta îmi sărbătoresc cea de-a 38-a aniversare, m-am gândit să împărtăşesc cu voi ceva la care am lucrat în ultima perioadă: dinamica doliului trăit de ziua de naştere. Mai exact, am făcut o analiză pe 3 arbori genealogici în care copiii îşi pierd părinţii chiar de ziua lor de naştere. Pentru a proteja identitatea celor implicaţi, voi folosi în loc de nume reale, nume din lumea arborilor: Răchita, Salcia şi Pinul.

Răchita, Salcia şi Pinul au axa de destin Fecioară-Peşti (fiind născuţi toţi în anul 1988), axa numită şi material-spiritual. Nodul Sud în Fecioară e asociat cu o capacitate de a judeca, de a analiza, de a identifica tipare sau de a găsi imperfecţiunile, de a organiza, dar şi cu o auto-limitare, cu o inhibare a dorinţelor, o reprimare a sexualităţii, multă susceptabilitate şi o neîncredere în oameni. Nodul Nord în Peşti este exact opusul, aducând situaţii în care nativul trebuie să creadă şi să nu mai cerceteze, să se sacrifice, să se abandoneze vieţii, să se umple de compasiune faţă de ceilalţi şi faţă de sine şi să ia drumul spre spiritualitate. Nativii cu această axă vor avea parte de un progres dificil, dar şi de protecţie divină, fiind înzestraţi cu o intuiţie extraordinară. De aceea, este important ca aceştia să se încreadă în această abilitate şi să introducă o rutină spirituală în viaţa lor.

Am văzut hărţile primului arbore anul trecut, pe finalul formării de astrologie. Iar primul lucru pe care l-am observat în harta Răchitei era oglindirea cu harta mea natală, fiind născută la câteva săptămâni distanţă faţă de mine. Are acelaşi ascendent, aceeaşi împărţire în case, aceleaşi zodii interceptate. Răchita şi-a pierdut tatăl la aniversarea ei de 34 ani, iar bunica ei paternă, şi-a pierdut la rândul ei mama atunci când aceasta a împlinit 53 ani. La consultaţie, i-am zis Răchitei să se ducă să-şi verifice tiroida şi că există posibilitatea ca în următoarea perioadă să răcească în zona gâtului sau să aibă probleme cu imunitatea/gâtul/zona ORL. La acel moment, mi-a spus că simţea deja o jenă, iar la câteva zile, a făcut o infecţie în gât şi din cauza tusei persistente, nu a mai putut să se odihnească deloc. Două săptămâni mai târziu, din cauza epuizării, Răchita a fost luată de ambulanţă întrucât a fost pe punctul de a face un AVC. Acum e bine, dar la acel moment, i-a fost afectat centrul de vorbire.  

În noiembrie anul trecut, am ţinut un workshop legat de Soare şi, deşi pregătisem exerciţii de energizare şi un cadru de lucru pe identificarea resurselor, am lucrat mai mult pe doliu. La check-in, Răchita, care participa pentru prima oară, a început să plângă foarte tare. În săptămâna respectivă fusese ziua ei, dar şi comemorarea/pomana/ziua în care a murit tatăl ei acum aproape 3 ani (se fac în curând 4 ani). Salcia a empatizat foarte mult cu povestea Răchitei şi ne-a spus cum, în aceeaşi săptămână, mama ei a fost diagnosticată pentru a treia oară cu cancer, de data asta, în stadiu metastatic. Ne-a povestit că în ultima săptămână s-a gândit la tatăl ei (care a murit tot de cancer atunci când ea avea 9 ani) mai mult decât a făcut-o vreodată. Mama Salciei a murit la exact 40 zile de la acel workshop (!!!), care este atât ziua Salciei de naştere, cât şi cea de nume. Pentru Salcie, acel workshop despre Soare (care alături de Saturn, este şi semnificatorul tatălui) ce a avut loc cu 40 zile înainte de decesul mamei a fost un indiciu al instalării doliului anticipat. Doliul anticipat se declanşează la diagnosticele unor boli neurodegenerative sau terminale şi care, mai nou, datorită neuroimagisticii, s-a transformat dintr-un concept abstract din punct de vedere psihologic, într-un fenomen măsurabil.

Generaţia Phoenix. După înmormântarea mamei Salciei, rămăsese ca eu şi soţul meu să ne vedem în oraş cu prietenii noştri. Pinul a ţinut să mă întrebe dacă mama Salciei a murit cumva de ziua ei de naştere. Întâmplător sau prin sincronicitate: “La fel am păţit şi eu cu tata şi aşa a păţit mama mea cu mama ei”. Pinul şi-a pierdut tatăl la împlinirea a 29 ani, când a avut loc întoarcerea lui Saturn, iar mama lui şi-a pierdut mama la a 47-a zi de naştere, într-o perioadă în care nodurile din tranzit erau invers faţă de cele natale.

Răchita, Salcia și Pinul sunt toţi născuţi în perioada lui Pluto în Scorpion. Datorită lui Pluto în Scorpion, al cărui arhetip este asociat cu pasărea Phoenix, am recitit mitul şi acolo, la intersecţia dintre astrologie, mitologie şi astronomie, am avut parte de o descoperire fascinantă. În “Metamorfozele”, Ovidiu descrie pasărea Phoenix ca fiind singura pasăre care reapare şi renaşte prin ea însăşi. Această fiinţă mitică, la împlinirea a cinci secole de viaţă, îşi construieşte un cuib în vârful unui palmier, şi folosind scortişoară, levănţică şi mirt, îşi curmă viaţa autoincendiindu-se în cuibului său cu mirodenii. Din trupul ei (numit simbolic „cap părintesc”) se naşte un nou Phoenix, care preia cuibul şi cadavrul şi care le transportă la Templul Soarelui. O cheie importantă a mitului este acel moment în care Ovidiu numeşte cadavrul “părinte”. Asemenea celor 3 subiecţi, pasărea Phoenix experimentează de ziua sa de naştere moartea “părintelui”. De altfel, pasărea Phoenix îşi trăieşte concomitent aniversarea de 500 ani, moartea “părintelui”, moartea sinelui (care e, de altfel, un act de suicid), dar şi renaşterea. Ba mai mult, de ziua ei de naştere ea-şi duce “părintele” mort la Templul Soarelui! Ce analogie puternică cu revoluţia solară (Soarele fiind, aşa cum spuneam, simbolul tatălui, al părintelui) pe care o experimentăm cu toţii de ziua noastră de naştere, la momentul în care Soarele revine pe cer în acelaşi punct ca la naştere!

Ce mi s-a părut cu adevărat fascinant a fost modul în care acest mit scris la începutul secolul I d. Hr. oglindeşte mecanica planetei Pluto. Pluto are o eliptică ce durează de la periheliu (cel mai apropiat punct faţă de Soare) până la afeliu (cel mai îndepărtat punct faţă de Soare) aproximativ 248 de ani. În timp ce Pluto este în mod obişnuit o planetă rece şi îndepărtată, în perioada apropierii de periheliu, căldura Soarelui determină sublimarea gheţii de la suprafaţa sa. Acest proces (care chiar aşa se numeşte, sublimare) creează o atmosferă gazoasă şi o coadă difuză, oferind o analogie vizuală izbitoare cu pasărea de foc care „arde”. De asemenea, ultima perioadă în care Pluto s-a aflat la periheliu (între 1979 şi 1999, atingând punctul maxim pe 5 septembrie 1989!!!) a coincis parţial şi semnificativ cu tranzitul lui Pluto prin zodia Scorpion (1983–1995), zodia pe care menţionasem că o guvernează. 

Dincolo de aceste date, mitul lui Ovidiu mai menţionează un lucru important: pasărea Phoenix îşi împlineşte destinul la fiecare cinci secole (500 de ani). Nu e exclus să se fi referit la două cicluri complete care însumează 496 de ani (248 ani x 2). Spuneam că pasărea Phoenix este un arhetip plutonian, fiind un simbol al morţii şi renaşterii. Dacă primul drum, de la naştere până la maturizare, se încheie cu o moarte simbolică, pentru ca procesul să fie unul complet şi pasărea nu doar sa moară, ci să şi renască în adevăratul sens al cuvântului, a doua călătorie devine absolut necesară. Dacă la întoarcerea la periheliu are loc moartea egoului, moartea vechilor tipare, abia la a doua plecare din periheliu are loc adevărata renaştere din proprie cenuşă. Abia atunci începe drumul către desăvârşire, spre împlinirea destinului. Iar desăvârşirea aceasta înseamnă să se ducă pe sine înapoi la Templul Soarelui. Este o revizuire la nesfârşit, o întoarcere eternă la sursă în care ne redescoperim, (ne) ardem de tot ceea ce nu ne mai serveşte şi renaştem ciclu după ciclu, la nesfârşit.

Somatizări fixate în stele. Povesteam că toţi cei 3 subiecţi aparţin generaţiei Pluto (şi pentru că sunt născuţi în 1988, au cel puţin 2 de 8 în numerogramă, cifră asociată cu Scorpionul, cu guvernatorul Pluto şi cu transformarea), iar axa lor de destin este Fecioară-Peşti. Aşa cum în basme mezinii sunt cei care primesc provocarea de a păşi pe drumul eroului, aşa şi subiecţii noştri, Răchita, Salcia şi Pinul (fiind şi ei mezinii familiei) sunt chemaţi să îşi lepede leşul la templul Soarelui. Însă, uneori, chemarea e atât de subtilă încât nici nu-ţi dai seama că eşti chemat, iar refuzul chemării se transformă în somatizare.

Un alt tipar omniprezent în cazul celor trei arbori este somatizarea pe zodii fixe, Taur, Leu, Scorpion şi Vărsător. Zodiile fixe sunt corelate cu karma de posesivitate, care mai e numită şi karma de ataşament. Acest tip de karmă apare la cei care în trecut s-au ataşat de lumea materială sau care nu au evoluat spiritual, iar arderea acestei karme se face prin bolile celor patru zodii de mai sus. Sublimarea (descărcarea pozitivă sau alchimizarea) se face prin Neptun (octava superioară a lui Venus), care e, totodată, şi unul dintre cei doi Regenţii Karmici Nord pentru Răchita, Salcia şi Pinul. Stelliumul Răchitei din Scorpion face opoziţie cu DSC în Taur şi cu Algol, Algol fiind o stea fixă supranumită şi Steaua malefică sau Capul Meduzei. Algol este corelat cu energia planetelor Saturn şi Marte şi este adesea asociată cu pericolul sau cu evenimente nefaste precum accidente, pierderi, confruntări violente. Tatăl Răchitei, care a murit din cauza unui infarct, avea Algol pe Soarele natal, la un orb foarte strâns, de câteva minute. Soarele guvernează Leul, zodia fixă a predispoziţiilor sau a afecţiunilor ce ţin de sistemul circulator central, de inimă sau de sistemul imunitar. Sângele e curgere, viaţă, emoţie, simţire, pulsul vieţii.

Algol îşi face apariţia şi în arborele Salciei, Jupiter Rx în Taur fiind conjunct cu Algol. Taurul, zodia în care se află în prezent Algol şi care guvernează partea de ORL, este guvernat de către Venus, planeta iubirii, a feminităţii şi a armoniei. Primele somatizări la nivelul acestui arbore au loc la nivelul urechilor: mama şi bunica maternă şi-au pierdut auzul în totalitate, iar Salcia a moştenit aceste probleme, având, de asemenea, nervul auditiv slăbit. Urechile nu ţin doar de auz, ci şi de echilibrul nostru, fiind asociate şi cu intuiţia. Când îţi astupi urechile, astupi vocea intuiţiei, şi astfel, pierzi contactul cu centrul tău. Iar urechea care refuză să audă este cea care se închide în faţa chemării interioare, a acelei voci care spune că viaţa cere o schimbare. Dacă refuzi să asculţi cuvântul interior, corpul taie canalul sonor. Un alt lucru pe care l-am învăţat anul trecut într-un cadru de lucru: când convieţuieşti cu un hipoacuzic, în încercarea de a te face înţeles, supracompensezi în comunicare (verbală sau non-verbală), iar aceasta supracompensare te face să nu te mai auzi pe tine. Devii surd la propriile nevoi. Mama Salciei e puntea dintre cele două generaţii, ea avându-l pe Vindemiatrix (steaua Văduvelor corelată, aşa cum spuneam anterior, cu pierderile) direct pe Lună (simbol al mamei şi al emoţiilor). Fratele Salciei de mama are acelaşi Vindemiatrix pe Lună. Intuiţia e un dar cu care suntem cu toţii înzestraţi, numai că fiecare o experimentează diferit. În căutarea unui indiciu a darului pe care l-au refuzat Salcia şi mama ei, am găsit în hărţile lor una dintre cele patru stele regale, şi anume, Antares, cunoscută drept “Inima Scorpionului”. Această stea fixă, care contrar numelui său, a migrat în Săgetător, aduce capacitatea de a renaşte din orice situaţie dificilă, amplifică ambiţia şi e corelată cu puterea transformatoare a adevărului şi a integrităţii. Antares se afla pe Venusul natal al Salciei, Venus care taie axa de destin şi care guvernează C3 (casa comunicării şi a gândirii) şi C10 (casa carierei, a aspiraţiilor şi ambiţiei profesionale), iar la mama ei, Antares se afla pe Nodul Nord, direcţia evolutivă a sufletului (implicit Aldebaran, steaua asociată cu succesul în carieră, se află pe NS).

Afecţiunile întâlnite în cel de-al treilea arbore ţin tot de zodiile fixe. Aidoma Răchitei, Pinul are şi el zodii interceptate, în cazul său, axa Berbec-Balanţă, zodiile guvernate de Marte şi de Venus. O zodie interceptată reprezintă o provocare karmică sau o temă importantă de dezvoltare. Dacă persoana lucrează conştient cu energia acestor zodii, acea energie este potenţată, transformându-se într-o resursă ce facilitează creşterea spirituală. Dacă la început consideram că provocările zodiilor interceptate sunt teme secundare ale lecţiilor Nodului Nord, din experienţa cu alte hărţi, am sesizat că aceste zodii interceptate reprezintă chiar o scurtătură către sinele integrat/Nodul Nord. Când avea 6 luni, Pinul a fost operat fără anestezie de polipi (o zonă care deşi se află în jurisdicţia Berbecului, face legătura cu o zonă guvernată de Taur). De-a lungul timpului, Pinul a suferit multiple accidente în zona nasului, nasul fiind asociat cu Poarta Prana, poarta energiei vitale, cu instinctul (“a avea nas”). Tatăl Pinului a murit de un cancer rar, o tumoră situată la nivelul carotidei (paragangliom carotidian). Astfel, această boală terminală a implicat atât sistemul circulator (guvernat de Leu), cât şi zona ORL (carotida se află în zona gâtului, guvernată de către Taur). La 6-7 luni după moartea tatălui, Pinul a avut o operaţie la nivelul sistemului excretor. Acest eveniment poate arăta incapacitatea de a digera sau de a procesa pierderea şi durerea asociată cu aceasta. Sistemul excretor este guvernat de către Scorpion, iar Scorpionul în harta Pinului, se află în casa a 6-a, casa rutinei, a muncii şi a sănătăţii. Pentru Pin, Pluto, planetă aflată în domiciliu, care e şi punct de sublimare al karmei de agresivitate, se va resimți întotdeauna ca o energie grea, pe care va trebui să înveţe să o sublimeze. 

Întreaga constelaţie a sindromului aniversar dezvăluie dinamica prin care se manifestă blocajele celor 3 arbori. În cazul Salciei şi a mamei ei întreruperea are loc mai întâi la nivel de (in)tuiţie, în cazul Răchitei şi al tatălui ei, întreruperea e la nivelul sistemului circulator central/periferic (flux/reflux), iar la Pin şi la tatăl său, vedem sistemul complet: ceea ce tatăl a înghiţit (in) şi a recirculat (flux circular) din punct de vedere emoţional pe tot parcursul vieţii, a fost eliminat (out) de către fiu după moartea tatălui său. Lecţia lor continuă: ori de câte ori Răchita refuză să lase viaţa să curgă, ori de câte ori Salcia nu-şi ascultă intuiţia, sau când Pinul refuză să-şi urmeze instinctul, să discearnă şi să „aibă nas”, somatizarea are loc exact acolo. Eroul nu poate refuza la nesfârşit chemarea destinului. Leşul va fi dus la periheliu cu sau fără voia noastră. Forţa destinului (şi cea gravitaţională) ne va trage mereu înapoi spre Soare.

(to be continued)